Curiozitati despre FCM Ungheni

Scurt istoric

A fost fondat în 2000. După o pauză de doi ani, apare Fotbal Club Municipal Ungheni, finanţată în totalitate de primărie şi este înscrisă în Divizia B a campionatului Naţional de Fotbal, seria Nord. Iniţiativa aparţine unui grup de iubitori ai fotbalului reuniţi în jurul nou înfiinţatei federaţii judeţene de fotbal, ca Valeriu Jardan, Petru Langa, Octavian Viziru, Ion Homiţchi. Ultimul devine de altfel antrenorul echipei, pe care o conduce pînă în 2004

Pentru un tur de campionat, 2002 – 2003, echipa este preluată de omul de afaceri Ghenadie Mitriuc şi îşi schimbă denumirea în FC Spartac Ungheni. Acel sezon urma să fie unul dintre cele mai frumoase, echipa a terminat turul pe locul doi în Divizia B, avînd la un moment dat recordul european în materie de goluri marcate pe meci. La meciurile echipei asistă uneori şi peste o mie de spectatori. Din păcate, consiliul local îi pune piedici noii conduceri a clubului, astfel încît Mitriuc este nevoit să se retragă. Se remarcă jucători ca Jardan Cristian, Artur Vasilică, Denis Creangă, Eugen Şarpaţchi, Vasile Codreanu, Ion Homiţchi şi debutantul Alexandru Slivinschi.

În sezonul 2003-2004, echipa devine un instrument politic în mîna noului Consiliu Local şi îşi schimbă titulatura în Moldova-03. Clubul este condus de consilierul comunist, Valeriu Ciobanu. Antrenorul echipei, Ion Homiţchi este alungat de la echipă de noua conducere. Este instalat Anatol Bacaleţ.

În sezonul 2005-2006, echipa este înscrisă în Divizia A. Urmează un debut promiţător de campionat, cînd în echipă se evidenţiază jocul extraordinar al lui Viorel Primac. După 7 etape, Viorel pleacă în Italia, iar echipa ungheneană întră în criză. Spre final, ocupă locul 13 din 16 echipe acumulînd 16 puncte.

Sezonul 2006-2007 este cel mai prost din istoria recentă a echipei din Ungheni. Conflicte interne, lipsa de coeziune şi indiferenţa conducerii face ca echipa să ocupe penultimul loc suferind cîteva înfrîngeri umilitoare, cu 10:0, 8:1 sau 9:0. suporterii părăsesc echipa, la meciuri abia dacă mai asistă 100 de oameni.

În 2007, pînă în ultimul moment nu se ştia dacă va fi echipă de fotbal la Ungheni. Consiliul Local suferă schimbări majore, iar FC Moldova 03 pierde susţinerea financiară a Primăriei. Echipa este preluată de noua structura a primariei în frunte cu noul vice-primar de Ungheni, Ghenadie Mitriuc.

Antrenamentele încep cu mai puţin de o săptămînă de începerea campionatului. Sunt legitimaţi 24 de jucători, mulţi juniori, iar echipa este condusă de Dorin Vasilică, antrenor principal, Cristian Jardan şi Andrei Miron, secunzi. Din etapa a VI-a, echipa este preluata de Ion Homitchi, fostul antrenor al celor de la FCM.

 

Lotul echipei (am să pun în paranteze anul naşterii a fiecărui jucător legitimat):

 

Portari:

Alexandru Slivinschi (1987)

Denis Patrascu (1987)

 

Fundaşi:

Vlad Pendus (1986)

Vasile Babii (1984)

Dumitru Hariuc (1986)

Alexandru Miron (1986)

Vieru Ruslan (1977)

Dorin Vasilică (1979)

Rusnac Iurie (1987)

Constantin Coscodan (1987)

 

Mijlocaşi:

Vadim Arama (1987)

Ionut Jardan (1990)

Cristian Jardan (1983)

Andriuţă Dănuţ (1990)

Andrei Miron (1976)

Veaceslav Nica (1989)

Andrei Cobzac (1987)

Vasile Codreanu (1983)

Alexandru Mercov(1989)

Andrei Noni (1987)

 

Atacanţi:

Sergiu Ticu (1989)

Artiom Ursoi (1987)

Sergiu Dudca (1988)

Şarpaţchi Eugen (1982)

Capitanul echipei: Cristian Jardan

Al doilea căpitan: Alexandru Slivinschi

Antrenor: Ion Homitchi

 

Curiozitati:

  • Alexandru Slivinschi şi Ionuţ Jardan au jucat în toate meciurile din acest sezon acumulînd cele mai multe minute jucate

  • 6 este locul în care s-a aflat cel mai sus în clasament FCM Ungheni

  • FCM Ungheni are a V-a apărare din serie, primind doar 19 goluri

  • Din păcate, unghenenii au cel mai slaba atac din serie, cu doar 12 goluri marcate

  • Golgheterul echipei este Cristian Jardan cu 4 goluri la activ. Îl urmează Andrei Miron – 3, Ionuţ Jardan – 2, , Alexandru Miron -1, Vadim Aramă – 1, Vasilică Artur – 1

  • Cei mai tineri jucători – Dănuţ Andriuţă şi Ionuţ Jardan, născuţi în 1990.

  • Cel mai experimentat – Andrei Miron, născut în 1977

  • Cei mai indisciplinaţi jucători: Cristian Jardan şi Alexandru Miron. Cîte un cartonas roşu şi patru cartonaşe galbene acumulate

  • Scorul cel mai des întîlnit în meciurile Ungheniului, 1:0, de 8 ori, dintre care de trei ori, fotbalişti noştri au cîştigat.

  • FCM Ungheni nu a pierdut niciun meci de la echipele a două a celor din echipa naţională: Zimbru Chişinău, Sheriff Tiraspol, Dinamo Bender şi Olimpia Bălţi. De remarcat că primele trei au fost învinse la Ungheni cu acelaşi scor, 1:0, de fiecare dată golul a fost marcat în repriza a doua de către acelaşi jucător, Cristian Jardan,

  • Victoria cea mai categorică a fost 4:0. Au fost învinsi la ungheni FC Intersport Cobusca Nouă. De două ori, FCM Ungheni a pierdut cu 4:1, în faţa celor de la Gagauzya şi FC Floreni.

  • Din cele 16 meciuri disputate, 9 au fost în deplasare.

  • Dacă lua în serios Cupa Moldovei şi învinge FC Podiş Ineşti, în şaisprezecimile competiţiei unghenenii aveau să întâlnească FC Dacia Chişinău.

  • După trei ani, echipa din Ungheni are două rânduri de echipament, mingi de antrenament şi tricouri de antrenament. De asemenea tuturor jucătorilor li s-au cumpărat ghete de joc.

  • FCM Ungheni este unica echipa din Moldova care are in randurile ei 3 perechi de frati: fratii Dorin si Artur Vasilica, Andrei si Alexandru Miron, Ionuţ si Cristian Jardan

Un lucru ce nu s-a spus pînă acum, jucătorii de la FCM Ungheni nu si-au primit primele pentru ultimele 3 victorii. Perioada de neplată datează cu 14 septembrie. Întîmpălător, rezultatele proaste ale echipei coincid cu această perioadă.

Sfîrşit trist de campionat pentru FCM Ungheni

FCM Ungheni la pamant

Fotbal Club Municipal Ungheni a terminat cum nu se poate de prost campionatul republicii Moldova la fotbal, Divizia A. În ultima etapă, la Ungheni, FCM a pierdut cu scorul de 0:1 în faţa celor de la FC „Viitorul” Orhei. În urma acestui rezultat, formaţia ungheneană termină sezonul de toamnă pe locul 14 din 17 echipe. Situaţia nu este foarte dramatică dacă ne uităm la Clasament, diferenţa dintre locul ocupat de unghenei faţă de locul 6 este de doar 5 puncte.

Pe un teren extrem de greu, pe un timp urît, echipa din Ungheni a început foarte prost meciul cu cei din Orhei. La primul atac al oaspeţilor, după mai multe bîlbîieli a apărării gazdelor, Radu Coşciug a reuşit să întroducă balonul în plasă. Practic meciul începea de la 0:1 pentru gazde.

Ulterior meciul s-a desfăşurat doar la poarta oaspeţilor, însă fără niciun rezultat pe tabela de marcaj. Gazdele, adeptele unui joc mai combinativ şi cu jucători mai tehnici au fost incomodaţi de terenul foarte greu. Ceea ce au reuşit a fost o bară în ultimele minute realizată de Alexandru Miron. După cum a recunoscut antrenorul celor de la Orhei, după marcarea golului, echipa sa nu s-a gîndit decît la păstrarea rezultatului înregistrat pe tabelă. Ceea ce într-un final le-a şi reuşit.

Deşi şi-au dorit un final de campionat bun, unghenenii nu au reuşit acest lucru, în ultimele meciuri jucate în faţa propriilor suporteri, cu FC Academia şi FC Viitorul Orhei, le-au pierdut cu acelaşi scor, 0:1. urmează pauza intercompetiţională în care se va face o analiză atentă a situaţiei de la echipă.

După cum am mai menţionat şi la început, situaţia nu este disperată, urmează un retur de campionat care cu siguranţă va aduce schimbări. Să sperăm că în bine. În numărul următor vă propunem un interviu cu antrenorul echipei din Ungheni care va face o analiză a echipei şi a viitorului formaţiei din Ungheni.

Alba-Neagra de FCM Ungheni

Incepand cu 1 noiembrie scriu pentru Expresul de Ungheni. Am pagina mea de sport acolo, astfel ca materialele de pe blog si din pagina vor fi aceleasi. Oricum ii un lucru bun, spun eu…:)

Sfîrşitul de campionat în Divizia A pentru FCM Ungheni a fost foarte dificil: 7 meciuri în mai puţin de patru săptămâni. Practic, s-a jucat un meci la fiecare patru zile. Fotbaliştii din Ungheni au avut ocazia să joace doar trei meciuri acasă. O serie de trei deplasări consecutive s-a încheiat cu tot atîtea înfrîngeri şi cu un golaveraj de 9:2.

Revenirea în faţa propriilor suporteri la meciul cu FC Academia Chişinău s-a încheiat cu o nouă înfrîngere, 0:1. Astfel, echipa din Ungheni a coborît în subsolul clasamentului, pe locul 15. Se pare că tot ce a fost rău a fost uitat şi în deplasarea de la Bălţi, în meciul cu FC Olimpia 2, fotbaliştii ungheneni au reuşit să obţină un punct după un meci încheiat cu scorul 1:1.

FCM Ungheni – FC Academia Chişinău

Cu această ocazie Ungheniul a fost vizitat şi de antrenorul selecţionatei Moldovei de fotbal, Igor Dobrovolschi. De altfel, FC Academia este creată şi finanţată de fostul jucător al lui Olympique Marseille. Chişinăuenii reprezintă o echipă foarte tînără cu jucători selectaţi din toată Moldova şi de la care în cîţiva ani se aşteaptă rezultate importante.

Pentru acest meci au fost suspendaţi Cristian Jardan, din cauza unui cumul de patru cartonaşe galbene, şi Andrei Miron, din motive absolut necunoscute. Aceştia sînt cei mai expirementaţi jucători de la Ungheni. Astfel, unghenenii au aliniat un lot foarte tînăr, cu o medie de vîrstă sub 20 de ani. Prima repriză a fost la discreţia oaspeţilor, care au reuşit să marcheze după o fază fixă.

A doua repriză a fost mai echilibrată, cu mai multă ambiţie şi determinare din partea celor de la Ungheni, însă fără niciun rezultat pe tabela de marcaj. Cei de la Academia s-au apărat foarte organizat. Astfel, unghenenii au suferit cea de-a patra înfrîngere din campionat.

FC Olimpia 2 – FCM Ungheni

Echipa bălţeană reprezintă o formaţie tînără, foarte ambiţioasă, cu jucători care doresc să fie promovaţi în echipa din Divizia Naţională. La ora actuală, bălţenii ocupă poziţia 7 cu de 21 de puncte la activ.

La FCM Ungheni au revenit Cristian Jardan şi Andrei Miron. Pe o vreme mohorîtă şi un teren greu, unghenenii au început foarte curajos partida, atacînd interesant. Astfel, în minutul 35, FCM Ungheni, în urma unei frumoase combinaţii, a marcat prin Artur Vasilică.

Ceea ce a urmat face parte dintr-un scenariu de groază. Pe fondul relaxării unghenenilor, Olimpia 2 şi-a creat trei ocazii de a marca, dar, din fericire, doar una a fost fructificată. Scorul la pauză, 1:1.

Repriza a doua a fost echilibrată cu faze de poartă la ambele porţi. Ungheniul a părut mai stăpîn pe situaţie, iar în ultimele 5 minute, cu un pic de noroc, se putea de cîştigat partida. De menţionat arbitrajul absolut remarcabil al chişinăuianului Ruslan Muntean: pe un teren mocirlos a reuşit să ţină în mînă un meci greu şi principial.

Se pare ca am iesit un picutz din criza. Joi avem meci la Ungheni unde intalnim FC Viitorul Orhei. Un meci de care pe care unde avem sansa sa sarim de pe neplacutul loc 15.

Am poze de la Academia si de la Balti, in cel mai scurt timp posibil le pun pe blog…Numai bine!!!

Dusul rece din Comrat

 

În cea de-a 14 etapă a Campionatului R. Moldova la fotbal Divizia A la Comrat s-au întâlnit formaţia din localitate FC Gagauzya şi FCM Ungheni.Pe o vreme extrem de mohortă şi un teren foarte greu unghenenii au pierdut fără drept de apel cu un categoric scor de 4:1. Înfrângerea, a 8-a în acest campionat a coborât formaţia din Ungheni pe locul 14, cu un punctaj de 16 puncte şi un golaveraj de 11-19.

 

Deşi scorul este categoric, în teren lucrurile au stat altfel. Meciul a început prin atacurile oaspeţilor care prin Vadim Aramă au luat conducerea în această partidă cu un şut sec la vinclu. Gazdele au egalat la sfârşitul primei reprize după un corner când un atacant al oaspeţilor a marcat nestingherit din 6 metri.

 

Repriza a doua a început cum nu se putea mai prost pentru ungheneni, care au primit două goluri după grave greşeli de apărare. Totul a culminat cu un autogol marca Constantin Coşcodan. În ciuda scorului de pe tabelă FCM Ungheni a avut cel puţin 3 ocazii foarte clare de a marca, iar arbitrul a refuzat un penalty clar unghenenilor. Un fapt destul de curios este că în cei trei ani de când a revenit în eşalonul secund al fotbalului moldovenesc, unghenenii în deplasările de la Comrat au fost arbitraţi de aceiaşi brigadă de arbitri condusă de Ion Pană. De fiecare dată gazdele s-au impus.

 

FCM Ungheni se află la a treia înfrângere consecutivă. După un început de sezon destul de bun, la un moment ocupa poziţia 6 în clasament, iată că Ungheniul se află în subsolul clasamentului. Echipa traversează o perioadă destul de confuză alternând evoluţii de excepţie cum ar fi victoriile de pe teren propriu cu FC Zimbru 2, FC Sheriff 2, evoluţii bune, ca în meciul cu Petrocub Sărata Galbenă sau FC Cahul, şi pierzând categoric în faţa unor echipe de pluton, FC Gagauzya sau FC Floreni.

 

Ion Homiţchi, antrenorul FCM Ungheni a declarat pentru Expresul de Ungheni că nu vede nicio tragedie în ultimele rezultate negative ale echipei şi ne este în niciun caz de acord cu faptul că ar fi o criză în echipă. «Înfrângerile la cor mare pe care le-am suferit în faţa celor de la Floreni şi Comrat se datorează mai multor factori obiectivi. Am întâlnit echipe cu jucători experimentaţi şi mai maturi. Toate golurile le-am primit din faze fixe sau după grave greşeli ale echipei noastre. Jocul demonstrat de FCM Ungheni este de un nivel foarte bun, însă datorită tinereţii şi lipsei de experienţă a jucătorilor din Ungheni nu putem obţine deocamdată rezultate pozitive. Şi să nu uităm de faptul că FCM Ungheni e una dintre cele mai dezavantajate echipe din serie conform graficului competiţional. Din cele 14 jocuri disputate până acum, 9 le-am avut în deplasare, la Cahul şi la Comrat, peste 200 km de drum de fiecare dată. »